Incă din timpurile străvechi, plantele medicinale au jucat un rol important în viața noastră. Menționată de Herodot, tradiția utilizării ierburilor vindecătoare era practicată de daci și sciti. Astăzi, lista plantelor medicinale cuprinde sute de specii cu proprietăți terapeutice variate.

Afinul - Un aliat pentru sănătatea tractului urinar, frunzele de afin sunt recunoscute pentru proprietățile lor antiseptice și ușor diuretice. Se recomandă în tratamentul gutei și reumatismului. Fructele sunt folosite în infecțiile intestinale, procesele de fermentație și diaree.

Anghinarea - Frunzele de anghinare, preparate sub formă de ceai, au efecte benefice asupra ficatului. Ca diuretic, anghinarea este recomandată în nefritele acute și cronice, precum și în afecțiunile tractului digestiv, cum ar fi constipația, enteritele, colitele, hemoroizii și lipsa poftei de mâncare.

Chimenul - Infuzia preparată dintr-o linguriță și jumătate de fructe de chimen, la o ceașcă cu apă, are proprietatea de a elimina gazele din stomac, de a stimula producția de lapte la femeile care alăptează, de a regla funcțiile stomacului și de a combate inflamațiile intestinale, având efecte calmante.

Cicoarea - Această plantă medicinală era cultivată de egipteni pentru tratarea afecțiunilor hepatice, ale vezicii urinare și rinichilor. Atât planta recoltată în perioada înfloririi, cât și rădăcina sunt folosite în tratamente. Ceaiul de cicoare favorizează digestia, stimulează funcțiile hepatice și renale și are proprietăți diuretice și depurative. Din cicoare, în combinație cu rădăcina de brusture și iarba de trei-frăți-pătați, se prepară un ceai utilizat în lupta împotriva acneei și furunculozei. Rădăcina de cicoare, cu efect laxativ ușor, este inclusă în pulberile laxative-purgative.

Coada-șoricelului - Este recomandată în afecțiuni ale stomacului și intestinelor, cum ar fi enterocolitele și gastritele. Ajută la calmarea colicilor stomacale, eliminarea gazelor și restabilirea apetitului. Infuzia de coada-șoricelului are, de asemenea, un efect benefic asupra ficatului, stimulând secreția biliară și calmand colicile hepatice. Datorită unui compus amar numit achileină, prezent în frunze, aceasta are proprietăți tonice și stimulante ale apetitului. Coada-șoricelului este recomandată și în stările alergice.

Fasolea - În cazul cistitelor, fasolea calmează spasmele și normalizează urinarea. Erupțiile cutanate și acneea pot fi tratate prin consumul unui ceai preparat din fasole verde, sub formă de pulbere din teci uscate. Această cură ameliorează și stările de diabet zaharat. Cataplasmele făcute din făină de fasole calmează mâncărimile asociate unor eczeme specifice, având un efect benefic asupra acneei și a diverselor boli de piele.

Galbenelele - Ceaiul preparat din flori de galbenele, în combinație cu plante medicinale precum mușețelul, sunătoarea, menta și pătlagina, este recomandat în tratarea ulcerului gastric și duodenal. Datorită principiilor amare conținute, florile de galbenele stimulează secreția biliară și au efecte benefice în tratarea bolilor hepatice.

Papadia - Utilizată ca plantă medicinală în afecțiuni caracterizate prin dezechilibru glandular, ceaiul de papadie este folosit în obezitate, boli de ficat, normalizează circulația sângelui, stimulează pofta de mâncare la convalescenți și are un efect diuretic. Prin diureză, ajută la eliminarea toxinelor din corp și contribuie indirect la vindecarea eczemelor și a altor afecțiuni cutanate, precum și în cazuri de gută, reumatism și ateroscleroză.

Patlagina - Este utilizată în tratamentul ulcerului gastric. Vitamina K conținută în frunze are proprietăți hemostatice, ajutând la oprirea sângerărilor. Preparatele din patlagină previn creșterea nivelului de colesterol și reduc tensiunea arterială.

Porumbul - Vitamina K din mătasea de porumb conferă acestei plante medicinale proprietăți hemostatice. Se recomandă în tulburări circulatorii cauzate de afecțiuni cardiovasculare, precum gută, artritism sau uremie (acid uric în sânge).

Salvia - Ceaiul preparat din frunzele acestei plante are acțiune antisudorifică. Diabetul zaharat, circulația sanguină deficitară, stările de nervozitate și inflamațiile gastro-intestinale însoțite de balonare pot fi ameliorate prin utilizarea salviei.

Socul - Ceaiul din flori de soc sporește cantitatea de lapte la femeile care alăptează. Datorită efectului său ușor laxativ și capacitatea de eliminare a excesului de apă din țesuturi, socul este folosit ca un remediu natural în lupta împotriva obezității.

Teiul - Este una dintre cele mai utilizate plante medicinale. Ceaiul preparat din flori de tei tratează răceala și gripa, în special în cazurile în care sunt însoțite de febră, deoarece stimulează transpirația abundentă, reducând astfel temperatura corpului. Teiul are și un efect calmant în tuse, bronșită și ajută la eliminarea secrețiilor bronșice. De asemenea, are un efect sedativ asupra stărilor de nervozitate și induce un somn odihnitor.

Urzica - Oprirea sângerărilor este unul dintre efectele urzicii datorită conținutului de vitamina K. Aceasta este recomandată în hemoroizi și hemoragii uterine după naștere. În diaree, urzica reduce flora microbiană care a provocat afecțiunea, iar ceaiul preparat din urzică, frunze de dud, nuc și teci de fasole ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge.

Plantele medicinale sunt adesea utilizate în amestecuri de ceaiuri cu diverse aplicații:

Sedative generale - levănțică, obligeană, cimbru sălbatic, talpă-gâștei, hamei, odolean, păducel, roiniță, tei.

Antireumatice - cătină, cimbru sălbatic, coada-racului, frasin, hamei, iarba mare, ienupăr, merișor, mesteacăn, muștar negru, muguri de plop, osul iepurelui, papadie, porumb, pir, salcie, troscot, turtiță, urzică.

Vitaminizante - cătină, măceș, ciuboțica cucului.

Obezitate - osul iepurelui, papadie, crusin, mur, soc, urzică, porumb.

Tonicardiace - anghinare, fasole, odolean, păducel, talpă-gâștei.

Antibronsice - cimbru sălbatic, urzică, urzică moartă, ciuboțica cucului, ienupăr, isop, lumanarică, maci de câmp, anason, muguri de plop, trei frați pătați, ungurăș, muschi de piatră, nalbă, osul iepurelui, patlagină, pin, pir, plămânărică, soc, tătăneasă, tei.

Expectorante - ciuboțica cucului, coada calului, plămânărică, fenicul, iarba mare, lemn dulce, muguri de plop, chimen, cimbru sălbatic, osul iepurelui, patlagină, podbal, tătăneasă, trei frați pătați, scai vânăt, sulfina, ungurăș, nalbă, urzică.

Antidiareice - osul iepurelui, merișor, porumb, scrofulară, podbal, urzică, căpșuni, mușețel, scoarță de stejar, sulfina, turiță, troscot.

Acestea sunt doar câteva exemple de plante medicinale și modul în care sunt utilizate în tratamentele tradiționale. Este important să consultați un specialist înainte de a utiliza plante medicinale pentru a vă asigura că sunt potrivite pentru starea dumneavoastră de sănătate și pentru a evita potențialele interacțiuni sau efecte adverse.