Descoperă frumusețea și diversitatea regiunii Transilvania, un tărâm care se întinde pe o suprafață de 102.000 de kilometri pătrați în inima Arcului Carpatic. Aici, relieful oferă o mare varietate de forme, de la câmpiile joase la munții relativ înalți. Regiunea este înconjurată de lanțul muntos al Carpaților, care o învelește pe două laturi: la est se înalță Carpații Orientali, cu o înălțime medie de 1200-1500 de metri, iar la sud se întind Carpații Meridionali, cu o înălțime medie de aproximativ 1500 de metri. Legătura între aceste masive muntoase este asigurată de Carpații Occidentali, situați în partea de vest, cu o înălțime medie de aproximativ 1000 de metri. Suprafețele netede și acoperite cu pășuni bogate ale munților creează condiții favorabile pentru creșterea ovinelor. Munții Carpați sunt străbătuți de trecători care asigură legătura cu Țara Românească și Moldova.

La poalele munților, depresiunile bine populate se întind de la nord la sud, fiind locuri în care viața s-a desfășurat încă din cele mai vechi timpuri. Aceste depresiuni conduc către Podișul Transilvaniei, Podișul Târnavelor și Podișul Someșan. În centrul regiunii se află Câmpia Transilvaniei, o zonă extinsă cu peisaje fascinante.

Transilvania este străbătută de numeroase râuri care izvorăsc din masivele muntoase. Cele mai mari și mai bogate râuri, precum Hășmașul Mare, Mureșul și Oltul, curg prin lunci fertile și generoase. Mureșul se îndreaptă spre vest, tăind teritoriul transilvănean în jumătate, în timp ce Oltul curge spre sud, străbate munții și Câmpia Română, pentru a se vărsa în Dunăre. Alte râuri importante, precum Someșurile, Crișurile, Târnavele și altele mai mici, urmează cursul apelor și sunt însoțite de numeroase drumuri care traversează teritoriul transilvănean, trecând peste Carpați și legând cele trei țări românești. În plus, există și numeroase drumuri interioare, unele vechi, de pe vremea romanilor, altele mai noi, din Evul Mediu sau Epoca Modernă. Aceste drumuri facilitează deplasarea oamenilor și circulația mărfurilor între orașele apropiate sau mai îndepărtate.

Un alt aspect valoros al Transilvaniei îl reprezintă pădurile, care odinioară acopereau suprafețe nesfârșite. Aici găsim păduri cu diferite specii de arbori, potrivite solului și reliefului: fagi, stejari, brazi, tei, carpeni, frasini, paltini, păduri de munte, de deal, de podiș și de câmpie. Aceste păduri sunt locuința multor specii animale.

Pe lângă frumusețea naturală, Transilvania se mândrește și cu terenurile sale agricole bogate. Câmpurile, dealurile și colinele sunt acoperite de culturi precum meiul, grâul, orzul, secară, ovăzul, porumbul, inul, canepa și altele. În unele regiuni, unde solul și soarele sunt favorabile, versanții dealurilor sunt acoperiți de vie și pomi fructiferi. Zonele Oradea, Arad, Bistrița, Alba și Târnava sunt renumite pentru viile și vinurile lor, precum și pentru livezile de tot felul. În plus, bogățiile subsolului Transilvaniei includ minereuri de aur, argint, fier, aramă, cositor, sare, cărbune și petrol.

Transilvania a fost dintotdeauna centrul vieții și activității populațiilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Aici, geto-dacii și-au construit complexe fortificații în timpul lui Burebista și Decebal. Romanii au stabilit aici centrul Daciei, populată de daco-romani, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în apropierea muntelui cu cetățile dacice. În acest teritoriu transilvănean, a fost centrul politic al Daciei și a avut loc o osmoză daco-romană semnificativă.

După retragerea stăpânirii romane în anul 271, poporul daco-roman a rămas în această zonă transilvăneană, formând, împreună cu slavii, poporul român. Acest popor a rezistat pe întreg teritoriul Daciei în fața vicisitudinilor, păstrându-și limba, religia, obiceiurile și tradițiile, locuind într-un teritoriu armonios proporționat: o treime munte și zonă submontană, o treime dealuri și coline și o treime câmpie. Această structură fizico-geografică a avut o importanță vitală pentru populație, oferindu-le posibilitatea de a schimba produsele muncii lor - cele de la câmpii cu cele de la munte și coline, cele de la munte și coline cu cele de la câmpie - creând astfel o complementaritate economică necesară și încurajatoare. Odată cu aceste schimburi de produse, oamenii și-au schimbat și gândurile, și-au întărit credința în vremuri mai tulburi.

Transilvania, prin toate caracteristicile sale, a fost inima spațiului carpato-danubiano-pontic și a întregului teritoriu românesc. În acest cadru, Transilvania nu și-ar fi putut îndeplini niciuna dintre funcțiile sale. Numai împreună și în strânsă legătură cu Moldova și Țara Românească, a devenit ceea ce este astăzi. În același timp, Țara Românească și Moldova ar fi fost lipsite de un echilibru stabil fără spațiul transilvănean. Omogenitatea etnică, unitatea economică, lingvistică și culturală, comunitatea psiho-spirituală, interesele și aspirațiile comune, care au generat o conștiință de neam sau de sine a poporului român, explică legăturile politice active și neîntrerupte între cele trei țări românești, începând cu Mircea cel Bătrân. Aceste legături și baze comune explică Unirea realizată de Mihai Viteazul în 1600, care a pătruns adânc în conștiința poporului român. Nu este de mirare că românii din Transilvania au fost întotdeauna în inima fraților lor din Principate și ulterior din România. De asemenea, nu este de mirare că bucuriile și suferințele românilor din Principate au fost trăite cu aceeași intensitate și de românii transilvăneni. Împreună, aceștia au construit edificiul național în 1848, 1859, 1877 și 1894. Și împreună au realizat cea mai importantă și puternică coloană a României moderne: Marea Unire din 1918.